Alexandrio

Cornwall este o regiune din Marea Britanie în care abundă poveştile şi misterele. Poveştile înspăimântătoare despre isprăvile incredibile ale piraţilor şi ale tâlharilor, basmele feerice despre stafii care bântuie prin locuri îndepărtate te întâmpină la tot pasul. Hotelurile şi hanurile din zonă au şi ele o mulţime de poveşti cu stafii, unul dintre cele mai vestite fiind Jamaica Inn, aflat în apropiere de Bodmin. Acest hotel a fost imortalizat în romanul cu acelaşi nume al lui Daphne du Maurier. Până în ziua de astăzi, spre marea neplăcere a publicului vizitator, se spune că un marinar asasinat îşi face în mod regulat apariţia în bar, având probabil intenţia să-şi termine băutura.

La hotelul Wellington din Lanreath se crede că locuieşte nu o singură stafie, ci mai multe. Mulţi oameni susţin că au văzut fantoma unui vizitiu din secolul al XVIII-lea care păşeşte nonşalant prin faţa recepţiei hotelului, după care dispare la fel de nonşalant în perete. Faptul că toţi cei care susţin că au fost martori la această apariţie dau detalii absolut identice pare să însemne că ar putea fi ceva adevăr în această poveste.

O altă fantomă care locuieşte la han este aceea a unei tinere fete care s-a aruncat din turnul hotelului, cuprinsă de disperare din cauza unei iubiri neîmpărtăşite. Iar o alta pare să atragă animalele care urmează foarte interesate o fiinţă nevăzută, a cărei singură urmă este o umbră de-a lungul pardoselii.

Un alt spirit binevoitor poate fi întâlnit pe locul unde s-a aflat odinioară conacul de la Duporth. Semnalările datează încă de acum o sută de an, pe când vechea casă mai era încă în picioare. Locatarii actuali vorbesc cu afecţiune de o călugăriţă, numită Fio, care este auzită frecvent cum scapără chibrituri şi deschide dulapurile. Deşi conacul a fost demolat de mult pentru a se construi în locul lui un sat de vacanţă, se pare că Fio a rămas pe loc. S-au semnalat numeroase incidente inexplicabile – căluşeii de pe terenul de joacă pornesc de la sine chiar în zilele fără vânt, ceainicele ţinute în camere încuiate şi goale prind viaţă pe neaşteptate şi dau în clocot, maşinile de cusut încep să ţăcăne cu de la sine putere. Personalul de la satul de vacanţă susţine că, dacă i se cere lui Fio să înceteze cu acest comportament bizar, totul reintră în normal.

Blackaways Cove din nordul ţinutului Cornwall de nord este un loc mai sinistru, sediul unor incidente supranaturale. Micul golf izolat este situat periculos de aproape de nişte stânci ameninţătoare şi a fost martorul multor naufragii de-a lungul anilor. Să fie oare fantomele marinarilor morţi cauza superstiţiilor care bântuie pe aici? Dar s-ar putea ca prezenţa stranie din golf să fie consecinţa unei drame care s-a desfăşurat pe uscat, chiar deasupra golfului.

Potrivit legendelor locale, cândva, pe aceste stânci se afla o fermă, unde locuia un tată cu cei doi fii ai lui. Când a murit, a lăsat totul fiului lui mai mare, în timp ce mezinul a rămas fără un ban. Acesta a fost cuprins de o furie atât de cumplită, încât şi-a pierdut controlul şi a dat foc fermei, distrugând absolut totul. Dar după ce ferma a ars până în temelie, ironia sorţii a făcut să descopere că fratele lui murise cu o zi înainte şi îi lăsase lui totul. Disperat, tânărul şi-a petrecut tot restul vieţii copleşit de un sentiment de vinovăţie şi de remuşcare. Poate că prezenţa stranie din golf este sufletul lui chinuit, ros de invidie.

Poştalionul-fantomă de acum 3 secole

Şi potecile înguste care leagă între ele sătucurile pitoreşti presărate de-a lungul coastei sunt bântuite de fantome. Un incident deosebit de misterios s-a petrecut pe drumul dintre Megavissey şi Truro, spre groaza de nedescris a unui motociclist, Cliff Hocking.

Vedenia înspăimântătoare i-a apărut într-o după-amiază umedă de noiembrie, când Hocking se ducea la spitalul din Truro, în vizită la soţia sa. Când a luat o curbă pe drumul şerpuitor, a descoperit cu uimire că mergea drept spre un vechi poştalion, care venea spre el în plină viteză. El a oferit o descriere foarte detaliată a incidentului, spunând că vizitiul purta o haină cenuşie cu revere largi şi stătea lângă un paznic îmbrăcat cu un sacou roşu şi cu o pălărie neagră, care sufla într-un corn de poştă.

Poştalionul şi caii se repezeau spre el într-un huruit cumplit de roţi şi tropot de copite; Hocking a frânat şi şi-a pus mâinile deasupra capului ca să se ferească de coliziunea iminentă. Dar aceasta nu s-a produs, iar vehiculul a
dispărut. Ulterior, poştalionul a fost identificat cu tipul de vehicule poştale utilizate în secolul al XVIII-lea. Acestea fuseseră introduse în Cornwall în 1796, în cadrul unui serviciu naţional de poştalioane, de către Walter Cross, care a fost implicat în mai multe activităţi, printre care şi contrabanda. Oare el să fi fost cel care ţinea frâiele cailor de poştă, alergând cu mărfurile sale de contrabandă? Este puţin probabil să aflăm vreodată acest lucru, dar putem fi siguri că misteriosul peisaj din Cornwall, învăluit în mituri şi legende, va continua să fie bântuit de fantomele locuitorilor lui de altădată.

by ghost_and_sexy @ All rights reserved .

În anul 2000, exista următorul anunţ:

“Proiectul “Ce-a de a doua venire a lui Iisus” este o organizaţie non-profit al cărui scop este acela de a-L aduce pe Domnul nostru, Iisus Hristos, aşa cum a fost profeţit în Biblie, la 2.000 de ani de la naşterea Sa. Intenţia noastră este aceea de a-L clona pe Iisus, aşa cum a fost profeţit în Biblie, folosind tehnicile avansate de la Institutul Roslin din Scoţia, preluând celulele rămase de la sfintele relicvele ale sângelui lui Iisus, păstrate în diferite biserici din lume. Din aceste celule vom extrage ADN-ul, pe care-l vom insera într-un ovul uman nefertilizat, printr-un proces biologic denumit “transfer nuclear”. Oul astfel fertilizat, zigotul lui Iisus Hristos, va fi implantat în pântecele unei tinere virgine (care să se ofere voluntară), care-i va da naştere copilului Iisus.

Dacă totul va decurge conform planurilor, naşterea va avea loc pe 25 decembrie 2001, şi astfel anul 2001 se va transforma în noul an 1.

Prin speranţă şi rugăciune, aşteptăm astfel ca Iisus să se reîntoarcă. Avem tehnologia de a-L aduce înapoi pe Iisus chiar acum. Nu există niciun motiv, moral, legal sau biblic, ca să nu profităm de această oportunitate.

Pentru a ne mântui de păcate, trebuie să-l clonăm pe Iisus, pentru a iniţia astfel cea de a doua venire a lui Hristos”.

Fără cuvinte…

by alexandrioghost 2010

1775, la cererea domnului Martin van Butchell, doctorul Hunter primi sarcina de a îmbălsăma pe doamna Butchell, care tocmai murise la Londra. Cererea, puţin obişnuită la oamenii de rând, îşi avea explicaţia într-o clauză a contractului de căsătorie al soţilor Butchell.

Într-adevăr, contractul stipula că dl. Van Butchell avea dreptul să administreze averea soţiei sale „atâta timp cât aceasta rămânea pe pământ”. Aşa încât văduvul îşi păstră ani de zile în mijlocul salonului, într-un sicriu cu capac de sticlă, jumătatea mumificată. Cum faptul stârnea oarecare curiozitate, hotărî să tragă ceva foloase şi organiză vizitarea scumpei lui dispărute („între orele 9 şi 13, cu excepţia duminicilor”). Dar când domnul van Butchell se recăsători, a doua lui soţie nu acceptă vecinătatea macabră. Cadavrul a fost dus la Colegiul regal de chirurgie din Londra, unde a dispărut într-un bombardament, în mai 1941.

Domnul X (nu-i dăm nume) e un mare miliardar. Are vreo 80 de ani, ani de trăit nu mai are mult, dar este un om care se gândeşte la proiecte viitoare. Vrea să mai “fabrice” nişte sute de milioane de dolari pentru imperiul său financiar. Probabil că gândurile de viitor privind afacerile îl ţin deoparte de orice gând privind propria moarte. Nu ştiu dacă-şi face vreo iluzie că o să-şi ia toţi banii cu el pe lumea cealaltă. Şi atunci, de unde obsesia asta de a mai acumula?

Doamna Y (iarăşi nu-i dăm nume) este o celebritate în lumea show-bizului. Arată extraordinar, iar nurii săi îi dă pe spate pe orice bărbat. Se pregăteşte să-şi mai pună nişte silicoane în sâni şi, în acelaşi timp, ţine un regim draconic. Ca să aibă un corp perfect, de zeiţă. Să fie adorată de lume. Uită că peste 30-40 de ani, dacă va mai trăi, va fi un nimeni. Va fi doar o babă. Uită că frumuseţea e trecătoare, corpul e trecător…Şi atunci, de ce a investit atât de mult în trupul său? Pentru 10-20 de ani de glorie?

De fapt, unde am vrut să ajung? Că fiecare dintre noi ne trăim viaţa ca şi cum am fi nemuritori. Ne certăm pentru lucruri minore, ne batem şi ne omorâm pentru nişte mărunţişuri, facem războaie din ambiţii stupide…dar câţi dintre noi s-au întrebat cu adevărat: “Sunt eu oare nemuritor?” Dacă am fi nemuritori, da, ar merita să strângem bogăţii incomensurabile; dacă am fi nemuritori, da, ar merita să ne facem un trup de invidiat. Dar toate aceste lucruri n-au niciun sens, din moment ce nu trăim nici 100 de ani.

Ştiţi povestea lui Buddha? El a fost crescut de tatăl său astfel încât să nu vadă că în jurul său există moartea. Buddha era un tânăr care credea că viaţa e nemuritoare. Dar într-o zi, inevitabilul s-a produs. A văzut pe drum un car ce transporta un om mort. Toţi ne întristăm atunci când vedem un om mort. De ce? Pentru că în adâncul nostru, ştim că şi noi vom muri într-o bună zi. Şi totuşi, atunci când vedem un om mort, noi întrebăm “De ce-a murit? Ce s-a întâmplat cu el?” Buddha, în schimb n-a pus întrebările acestea stupide. Când a înţeles că viaţa este muritoare, prima întrebare care şi-a pus-o a fost aceasta: “Cum, voi muri şi eu? Atunci, nu voi avea pace, până nu voi găsi o modalitate prin care să scăp de aceasta angoasă: moartea”. Din acel moment, scopul principal în viaţă al lui Buddha a fost acela de a găsi o cale prin care să poată transcede moartea. Câţi din noi am face la fel? Aproape niciunul. Pentru că noi nu ştim ce înseamnă moartea. Şi nici nemurirea.

by Alexandrio